Sie befinden sich auf der Web-Seite der Gesellschaft der Germanisten Rumäniens: www.ggr.ro

 

100jähriges Jubiläum

des Germanistikinstituts

 der Universität Bukarest

 (1905-2005)

 George Guţu

  În căutarea revenirii acasă

Laudatio  cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

domnului Dieter Schlesak (7 noiembrie 2005)

 

Doamnelor şi domnilor, unul din fenomenele care marchează de o bucată bună de vreme contemporaneitatea este acela al exilului şi al migraţiei, ceea ce presupune părăsirea, prin forţa împrejurărilor, a unui univers cunoscut, familiar, şi tentativa de reintegrare într-un alt univers, străin, deseori ostil. Secolul al XX-lea stă încă de la începutul său, cu precădere din deceniul al treilea, pe lunga perioadă de instalare şi dominaţie a două soiuri de dictatură, fascismul şi comunismul, sub semnul părăsirii fortuite a propriei patrii, întru salvarea propriului drept la o viaţă liberă, demnă. Oaspetele, invitatul nostru, scriitorul, eseistul şi publicistul Dieter Schlesak a fost, prin forţa destinului, unul din cei mulţi purtaţi de valul emigrării, dar unul din cei nu foarte mulţi care şi-au trăit şi şi-au mărturisit conştient drama, reflectând asupra momentelor de contorsiune, de frângere interioară, de revigorare, depunând mărturie trainică în opere literare, în eseuri profunde, în pragmatice luări de atitudine. Un exilat radiografiindu-şi destinul, conştientizând depăşirea frontierelor sufocante, starea de ne-limitare, dar şi dez-rădăcinarea, înstrăinarea, ruptura, dez-amăgirea, disperarea plutirii în neant, ca un cosmonaut nevoit să-şi părăsească nava, rătăcind prin hăul glacial, infinit, al spaţiului cosmic, hrănindu-se din amintirea trăirilor de odinioară şi aflându-şi refugiul în la rândul său imensul cosmos al spiritului, în plurisemantismul expresiei lingvistice, în limbajul eteric al artei. 

Născut la 7 august 1934 la Sighişoara, fostul nostru compatriot de origine germană Dieter Schlesak a fost scurt timp învăţător, poposind apoi la Bucureşti pentru a-şi face timp de cinci ani studiile superioare de germanistică la universitatea care acum îl onorează cu o înaltă distincţie. În 1959 devine redactor al revistei literare de limba germană „Neue Literatur” de la Bucureşti, intră în vizorul poliţiei secrete sub bănuiala de a fi ascuns texte ale unui autor interzis, Mircea Palaghiu, simţind pe propria-i piele ceea ce Paul Goma numise o „libertate” mai hidoasă decât traiul într-o închisoare. Este marcat, ca mulţi alţii, de momentul atitudinii „rebele” a lui Ceauşescu din 21 august 1968, descoperindu-şi, pe fundalul „vinei” biografice de a fi avut rude integrate activ în rândul SS-ului, valenţe de stânga, cochetând cu un marxism aflat la modă la acea vreme în vestul Europei. 1968 înseamnă şi anul apariţiei primului său volum de versuri „Grenzstreifen” (Patrule pe frontieră), anul primului său voiaj occidental alături de Ion Caraion şi Veronica Porumbacu – voiaj care a constituit şi prima sa confruntare traumatizantă cu realitatea occidentului, idealizat anterior pe fundalul opresiunii de acasă. Mărturii despre această sfâşiere interioară găsim în impresiile de călătorie „Visa Ost West Lektionen” (Viză. Lecţii est vest) sau în principala sa operă, romanul „Vaterlandstage” („Zile acasă”, versiune românească din 1995): „Veneam de pe o altă planetă”, mărturiseşte autorul, „parcă ne plimbam pe lună”. „Luna” era Luxemburgul, o fereastră spre un alt univers, spre alte planete. Cea mai apropiată planetă, Germania, îi dădea fiori, bucuros că încă nu este confruntat cu realitatea ei, pentru că Germania reprezenta pentru el, minoritarul etnic, „centrul” unui univers de cultură, civilizaţie şi limbă contemplat cu pietate din depărtare, de la „periferie”, din starea de insularitate a unei minorităţi trăitoare de secole departe de Germania, în inima României, în Transilvania... De aceea pleacă mai întâi la Paris, unde se vede cu Nina Cassian, prietenă a lui Paul Celan, pe care însă, fiind internat într-o clinică de boli nervoase, nu-l poate vedea. Urmează inevitabilul: „Şocul” contactului cu Germania Federală de atunci, cu oraşele de trei ori distruse, cum spusese laureatul Premiului Nobel Heinrich Böll: de către nazişti, de bombele războiului, în fine, de „oribila arhitectură a ‚miracolului economic’”: „natura – artificială şi ea ... goană, răceală umană” – impresii descrise cu acribie în „Vaterlandstage” sau în „Wenn die Dinge aus den Rahmen fallen” (varianta în limba română: „Revolta morţilor”). Cu „ura” faţă de occident în suflet, revine în patria de care voise a se lepăda, conştient de riscul de a nu mai căpăta niciodată şansa de a mai ieşi de acolo. „Patria ceauşistă” îl ia imediat în primire – „cenzură, cenzură interioară, munca de redacţie, atmosfera băgătorilor de seamă, mizerie, asfixiere”. Schlesak este invadat tot mai evident de un sentiment de vid interior, pluteşte deja în spaţiul intergalactic al celui care-şi pierduse ambele patrii, vatra, căminul, adăpostul, lucruri de care depinde existenţa oricărui individ. Se decide să aleagă răul mai mic – Occidentul. Din deplasarea sa la Frankfurt împreună cu Nichita Stănescu şi Virgil Theodorescu nu se mai întoarce.

Iluzie, re-aşezarea în noua patrie nu s-a putut produce. „Aveam impresia că îmi pierd minţile în Germania, până şi mâncarea mi se păreau artificiale” – spunea scriitorul Schlesak într-un interviu. Sau în limbajul poeziei: „Dinspre apus o înşelătoare / lumină, meşteşugite / apusuri de soare / roşii / timp liber bucuria concediului şi / douăsutecincizeci de soiuri de pâine (...) // Frumoasă-i această ţară / maternă // De aici venisem / acum aproape o mie de ani / aici sosim acum din nou. / Cu pietre funerare-n bagaje.” Sfâşiere interioară: sentimentul „trădării” patriei de origine se îmbină cu un tot mai acut sentiment al „vinei” istorice, mânuitorul de cuvinte se vede nevoit să-şi revizuiască amintirile, siguranţa de sine păleşte în faţa faptelor: „Mai toate rudele mele de sex masculin fuseseră în SS şi se număraseră printre paznicii unor lagăre de concentrare din Germania”, inclusiv Victor Capesius, dinspre partea mamei. O mega-temă. Rezultatul: 6.000 de pagini din care s-a coagulat romanul „Vaterlandstage oder die Kunst des Verschwindens” (Zile acasă sau Arta dispariţiei) – zece ani de trudă faţă în faţă cu foaia albă, cu noianul de cuvinte al limbii materne, limba germană. Un opus al confesiunilor, o textură a trăirii şi reflecţiei asupra procesului de creaţie, asupra travaliului scriitoricesc, o canava complexă şi complicată, un roman necomercial, greu digerabil într-o lume a freneziei consumului, un roman lipsit de succesul de public, nici vorbă de best-seller, editurile fug de astfel de opere, ocolindu-le, cad însă repede în plasa unor făcături în consonanţă cu reţete verificate, cu marketing-ul cititorilor naivi, gata să îngurgiteze ficţiuni uşoare, unele extrem de grave prin falsul mărturiei, prin inducerea în eroare a cititorului naiv, lipsit de cunoştinţele necesare reconstituirii adevărului istoric. Dieter Schelesak este sincer până la a-şi învârti singur cuţitul în rană, cuţitul cuvintelor, al expresiei poetice, aplecată plină de curiozitate asupra adevărului istoriei şi al biografiei. Şi preferă să se categorisească singur drept „neamţ din a treia categorie”: aşadar nici neamţ-neamţ, de la „centru”, nici neamţ din România, adică de la „periferie”, şi, mergând consecvent mai departe, un neamţ fără patrie, un „Zwischenschaftler”, cum îi place să-şi spună, după cum îl veţi asculta şi Dv. astăzi – o noţiune greu de tradus în româneşte şi pe care, convenind cu Domnia Sa, ne asumăm riscul de a o reda prin „om aflat în intermediaritate”. Cum anume – ne-o va spune chiar Domnia Sa. Reţinem doar: Dieter Schlesak îşi asumă starea exilatului – ne miră, sau nu ne este nouă cunoscut, faptul că nimeni nu a făcut nici o legătură între el şi Ovidiu, exilatul tomitan. Multe vorbesc împotriva apropierii acestor destine – şi totuşi: Agliano, localitatea în care s-a aşezat Dieter Schlesak de peste 25 de ani, sună fermecător, vorbitorul de limba germană poate fi fascinat, dar noi, românii latini, ca şi Dieter Schelsak de altfel, bun cunoscător al limbii noastre, simţim adierea „alienării” (lat. „alieno” – străin, străinul), aşadar a înstrăinării. Dieter Schlesak e singur într-un adevărat paradis... Ovidiu era străin în infernul trac de la Pontus Euxinus. Om fără de ţară, străin: Rătăcit într-o fundătură, aşa cum ni-l prezenta Dieter Schlesak pe Tristan Tzara, poetul cu nume de ţară: „În loc să se sinucidă / el şi-a asumat străinătatea / iscodind limbajul / încolo şi-ncoace - // fără ieşire.”

Un alt mare exilat, românul Emil Cioran, îi confirma în scris de la Paris, citindu-i „Visa Ost West Lektionen”, „acuza nemiloasă la adresa Răsăritului şi Apusului”, care este totodată „confesiunea disperată a unuia care nu poate alege”; scrierea ar fi putut purta subtitlul „’Istoria unei deziluzii’”. Noi am propune: Privirea scrutătoare a unui om lucid.

Ca şaizecist şi coleg de generaţie cu Nichita Stănescu Dieter Schlesak se defineşte drept „antiwilhelmeisterian” care şi-a continuat tentativele transfrontaliere, trecerea peste limite, atât în domeniile politic şi literar, cât şi în cel al „transcomunicaţiei” şi parapsihologiei, problematică expusă de el într-un substanţial volum apărut la prestigioasa editură Rowohlt (1975) şi axat pe ceea ce el numeşte „cea mai importantă limită, cea interioară (păzită), cenzura interioară” şi pe ceea ce trece de aceasta, „tot ceea ce este trecut sub tăcere”, parapsihologicul. După Schelask este necesară reconstruirea concepţiei despre lume, care să corespundă „noilor vremuri”. După ce au fost dărâmate graniţe exterioare vor trebui abordate cele interioare, raportul dintre om şi moarte ca una dintre cele mai mari înşelăciuni, acea „răsplată pentru ’orbirea’ noastră care reprezintă temelia oricărei stăpâniri din lume: Timpul, Empirismul, risipite în Putere şi Bani”.

În toate aceste avataruri din lumea contemporană Dieter Schlesak are două puncte de sprijin: limba germană (şi toată încărcătura ei spirituală) şi cultura română, fără de care, spune el, „nu-mi pot imagina existenţa mea spirituală, fiind marcat de ea!” Pendulând fructuos între cei doi poli, acasă în ambele puncte de sprijin, Schlesak le transformă în capetele unui pod al ceea ce eu numesc „interreferenţialitate”, o cale de comunicare cu dublu sens. Cultura română îi datorează lui Dieter Schlesak cea mai amplă antologie de poezie română apărută în spaţiul germanofon, un imens cadou făcut de el literaturii române!

În acest plan al spiritului, Dieter Schlesak – omul cu mai multe patrii şi fără de patrie în acelaşi timp – se află în căutarea unei „patrii mai profunde”, a „diasporei spirituale”. Folosind o metaforă hölderliniană, el e în căutarea „zilelor de acasă” (Vaterlandstage). Şi, cu titlul antologiei sale de poezie românească, putem afirma că în această căutare el străbate „Serpentine periculoase” (Gefährliche Serpentinen). El caută ceea ce Ernst Bloch definea în celebrul său studiu „Principiul Speranţei” drept „patrie”: „ceea ce tuturor le apare în copilărie şi unde nu a adăstat încă nimeni”.

Dieter Schlesak are toate şansele să-şi regăsească o patrie, revenind precum meridianul în punctul din care a pornit. Această accepţiune a meridianului o ştim de la Paul Celan, un alt mare exilat plecat din România care ilustra, indirect, ideea de „Meridian”, teoretizată mai apoi în discursul rostit cu ocazia decernării premiului Georg Büchner, prin traseul pe care îl urmase în deloc fericitul său destin. Într-o scrisoare din 1962 Celan îi mărturisea fostului său mentor de la Bucureşti, scriitorul Alfred Margul-Sperber: „Într-un anume sens, la fel ca şi al Dv., drumul meu porneşte tot de la poalele munţilor şi fagilor din ţinuturile noastre natale, el m-a purtat – ca să mă exprim mai în glumă, pe mine, cel marcat de spaţiul carpatin – până hăt departe dincolo de Carpaţi...”[1] Şi revenea deseori cu gândul şi cu metafora la spaţiul carpatin ca la o „patrie mai profundă”, aşa cum Dieter Schelesak a revenit mereu la spaţiul românesc, evocându-l, în diverse ipostaze, în mai toată opera sa beletristică, eseistică şi publicistică, un spaţiu care i-a marcat memoria, trecutul şi prezentul.

Dieter Schlesak se află din nou printre noi, alături de un alt doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, scriitorul, eseistul şi publicistul Hans Bergel, alături de numeroşi alţi conaţionali ai săi şi foşti compatrioţi ai noştri, truditori în slujba limbii germane, scriitori de seamă precum Oskar Pastior, alt fost student al universităţii bucureştene, Herta Müller sau Richard Wagner, Werner Söllner, Klaus Hensel sau Ernest Wichner, traducători precum Gerhardt Csejka sau Georg Aescht, ca să nu amintim decât o parte din aceştia. Fără nici o patalama din partea guvernelor de la Bucureşti, aceştia sunt adevăraţi ambasadori ai culturii şi literaturii române.

La fel ca Dieter Schlesak, laureatul nostru de astăzi, căruia ne îngăduim să-i spunem cu sinceritate şi gratitudine: Bine aţi revenit din „intermediaritate”, cel puţin pentru câteva zile, în realitatea unei posibile patrii mai profunde, în planul real al spiritualităţii româneşti!

 


[1] Scrisoare a lui Paul Celan adresată lui Alfred Margul-Sperber din 12.12.1962, în: "Neue Literatur", 7,1975, p. 59.

www.e-scoala.ro

Imagine Romania!

Lernen Sie Deutsch - Kliken Sie hier