GERMANISTIKINSTITUT DER UNIVERSITÄT BUKAREST

ALOCUŢIUNEA

domnului prof. h.c. dr. Stefan Sienerth,

Institutul pentru Cultura şi Istoria Germană din Sudestul Europei

din cadrul Universităţii "Ludwig Maximilian" München,

cu ocazia decernării titlului de profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti

la 16 octombrie 2002

 

„Spiritualitatea transilvăneană ... şi-a pus amprenta şi asupra evoluţiei mele spirituale şi profesionale”

În procesul de intensificare a internaţionalizării relaţiilor germanisticii din România s-au produs şi se produc mereu noi momente ale colaborării concrete, intense, dintre instituţiile de învăţământ superior din ţară şi din străinătate. Astfel, între Catedra de germanistică din Bucureşti şi recent înfiinţatul Institut pentru Cultura şi istoria germană din sud-estul Europei de la München, printre membrii fondatori ai căruia se află şi şeful menţionatei catedre, prof. dr. George Guţu, a fost încheiată o convenţie de colaborare bilaterală. Facultatea de Limbi şi Literatur Străine i-a acordat fostului cercetător principal, actualmente director al institutului münchenez, d-l dr. Stefan Sienerth, titlul de doctor honoris causa. La festivitatea de înmânare a diplomei de profesor onorific la 12 octombrie 2002 în cadrul Sălii de Consiliu a venerabilei facultăţi au fost subliniate meritele dr. Sienerth ăn promovarea şi aprofundare relaţiilor dintre cercetarea germanistică din România şi forurile competente din germania.

Laudatio a fost rostită de prof. dr. George Guţu, şeful Catedrei de Germanistică din Bucureşti.

În replică, stimatul oaspete, care predă şi la Universitatea din Bucureşti, a rostit următoarea alocuţiune:

 

Stimată doamnă decan, stimate domnule prorector, stimate colege, stimaţi colegi[1],

 

Vă mărturisesc că sunt deosebit de emoţionat pentru faptul că aţi avut amabilitatea de a-mi acorda valorosul titlu de „profesor honoris causa“ al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a prestigioasei Universităţi din Bucureşti.

Gestul Domniilor Voastre mă onorează şi, în acelaşi timp, îmi semnalează recunoaşterea modestelor mele eforturi pe care le-am depus în cursul ultimelor câteva decenii în domeniul predării limbii şi literaturii germane în calitate de cadru didactic la Institutul Pedagogic din Târgu Mureş şi mai ales la Universitatea din Sibiu, între anii 1971-1990, precum şi în domeniul cercetării istoriei literaturii germane din România. Totodată, decernarea acestui titlu marchează şi evoluţia fructuoasă a relaţiilor dintre mine şi Catedra de Germanistică din universitatea bucureşteană, relaţii stabilite încă de pe vremea când îmi desfăşuram activitatea didactică şi de cercetare în România.

După 1989, în conjunctura dată, am luat şi eu decizia, deloc uşoară, de a mă strămuta în Germania, unde lucrez ca cercetător principal la Institutul de Cultură şi Istorie Germană din Europa de Sudest de la München – o instituţie cu o bogată tradiţie de cercetare a interferenţelor culturale şi spirituale în acest spaţiu multietnic al Europei. Încă de la începutul anilor 1990 am intensificat relaţiile de colaborare ale institutului din capitala Bavariei cu Catedra de Germanistică din cadrul facultăţii Dumneavoastră, respectiv cu Societatea Germaniştilor din România. Începând cu anul 1994, din iniţiativa părţii române, am preluat onoranta sarcină de a organiza, împreună cu colegii români, o secţie proprie la prestigioasele congrese ale germaniştilor din România, la care se pune în evidenţă de fiecare dată legătura strânsă dintre cercetarea germanistică românească şi cea internaţională. Ca urmare a acestor congrese am editat la institutul nostru câteva volume de studii, şi vom edita şi altele, cel târziu după congresul de la Sibiu din primăvara anului viitor. Totodată, am început să ţin periodic, în calitate de profesor-oaspete, cursuri şi seminarii de literatură germană la Catedra de Germanistică din Bucureşti, după cum fac acest lucru şi la Universităţile din München şi din Budapesta.

Recent, institutul pe care îl reprezint a încheiat un acord de colaborare cu Catedra de Germanistică din Universitatea din Bucureşti, axat în principal pe sprijinirea iniţiativei acestei catedre de a crea un Centru de cerceterare a literaturilor germane din România şi, în special, pe conservarea şi valorificarea bogatului material documentar existent în arhiva Alfred Margul-Sperber aflată la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Totodată sunt prevăzute şi alte acţiuni şi activităţi comune sau multilaterale, dintre care amintesc doar unul de prestigiu al institutului nostru, şi anume amplul Dicţionar al scriitorilor de expresie germană din sudestul Europei, cuprinzând aproape o mie de autori, la care lucrăm de mai mulţi ani cu o serie de specialişti de la universităţi şi instituţii ştiinţifice din Germania, Austria, România, Ungaria, Slovenia, Serbia, Croaţia şi Slovacia.

După această enumerare factologică, îngăduiţi-mi să vă fac o confesiune: Legăturile mele ştiinţifice şi didactice cu ţara în care m-am născut şi m-am format din punct de vedere profesional, cu ţara de care mă leagă o sumedenie de amintiri mai plăcute sau mai puţin plăcute, aşa cum au fost ele posibile în vremuri de restrişte ideologică şi politică, dar şi de împliniri în plan profesional şi uman, sunt legături profunde, de suflet.

Provin din lumea tradiţională a ţărănimii transilvănene; mi-am petrecut copilăria, cu toate că de la război trecuseră doar câţiva ani, într-o ambianţă comunitară încă relativ bine organizată, în apropierea unei biserici cu ziduri vechi şi înalte ca de cetate. Dar casa părintească, precum şi cea a bunicilor din apropiere, care erau morari, era mereu deschisă pentru locuitorii satului, indiferent de statutul lor social şi de limba în care se exprimau. (Regret că profesorul Vasile Morar, de la Facultatea de Filozofie, un coleg pe care mulţi dintre Dumneavoastră îl cunosc foarte bine şi cu care eu am copilărit pe malul Târnavei Mari, nu poate fi împreună cu noi în aceste momente, fiind referent în cadrul susţinerii unei teze de doctorat. El ar putea să vă confirme cele spuse de mine.)

Crescut în spiritul respectului faţă de semenii noştri, schimbările ulterioare de peisaj, intervenite odată cu începerea studiilor liceale şi universitare, nu m-au afectat în mod deosebit, dimpotrivă, ele mi-au oferit posibilitatea să cunosc multă lume din zone diverse, cu mentalităţi diferite. Făcând abstracţie de ultimii ani ai dictaturii comuniste, mă consider norocos pentru faptul că o bună parte a vieţii mele mi-am putut-o petrece pe meleagurile frumoase şi de neuitat ale României.

Am avut şi am prieteni printre românii, maghiarii şi membrii celeorlalte etnii din România, oameni de mare valoare morală, umană şi profesională. Spiritualitatea transilvăneană, tipul de om sudesteuropean, care aparţine deopotrivă culturii propriei sale naţionalităţi, dar şi culturii celorlalte popoare cu care a convieţuit, spiritul de deschidere spre alte orizonturi intelectuale şi-au pus amprenta şi asupra evoluţiei mele spirituale şi profesionale – şi vă asigur că în acest spirit voi continua să-mi exercit rolul de modest intermediar cultural între ţările noastre, aşa cum a înţeles această misiune concetăţeanul meu, celebrul germanist originar din România Karl Kurt Klein, încă de la începutul secolului al XX-lea.

Corpul profesoral al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti a numărat de-a lungul deceniilor şi numără şi astăzi personalităţi de seamă ale culturii române. Ca doctorand şi doctor al acestei facultăţi eu însumi sunt în mare măsură şi produsul influenţelor spirituale şi profesionale exercitate de aceste personalităţi. Timpul nu-mi permite să-i nominalizez pe toţi scriitorii şi cărturarii români care, pe lângă cei de expresie germană, au lăsat urme adânci in viaţa mea spirituală. Din acelaşi motiv n-am posibilitatea să enumăr nici măcar o mică parte din scriitorii, filozofii şi criticii literari din spaţii culturale de limbă franceză, engleză, italiană, rusă etc. pe care i-am cunoscut în mare parte prin intermediul limbii române. Nu pot să-i trec însă cu vederea, fără să-i nominalizez, pe profesorii mei din comisia de doctorat din ianuarie 1979, Sevilla Răducanu, Mihai Isbăşescu, Jean Livescu şi Alexandru Dima. Folosesc şi acest prilej pentru a le exprima sincera mea recunoştinţă.

Acesta este un motiv în plus pentru care titlul pe care mi l-aţi acordat mă umple de mândrie şi vă asigur din nou că voi fi în permanenţă alături de eforturile Domniilor Voastre, pe care le voi sprijini aşa cum voi putea mai bine. Uitându-mă în sală, mă bucur să-i văd pe câţiva dintre actualii mei studenţi. Interesul lor pentru studiul limbii şi literaturii germane, în special pentru cel al literaturii germane din România, mă îndeamnă să sprijin şi în viitor germanistica din Bucureşti, din România, în special pe tinerii cercetători şi studenţi români din domeniul germanisticii.

Legăturilor directe, personale, le revine – într-o epocă de globalizare a relaţiilor interumane şi interculturale – un rol din ce în ce mai important. Sper să am ocazia de a reveni cât mai des posibil în mijlocul cadrelor didactice ale facultăţii Dumneavoastră, de a participa la activitatea didactică şi de cercetare a colegilor mei germanişti de la Bucureşti sau de a-i saluta, în calitate de gazdă, la institutul nostru din München.

Mulţumesc doamnei decan, profesor dr. Sanda Rîpeanu, pentru onoarea de a prezida această festivitate (şi pentru amabilele cuvinte ale Domniei Sale), mulţumesc domnului prorector, prof. dr. Ioan Pânzaru, pentru că a găsit timpul necesar de a fi în mijlocul nostru, mulţumesc reputatului germanist profesor dr. George Guţu, cu care mă leagă afinităţi spirituale şi un drum comun în vremuri bune şi rele de peste două decenii, pentru prezentarea elogioasă a activităţii mele didactice şi ştiinţifice.

Nu în cele din urmă doresc cu acest prilej festiv să le mulţumesc colegilor mei de breaslă de la Catedra de Germanistică pentru iniţiativa lor, precum şi Consiliului Profesoral al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi Senatului Universităţii din Bucureşti pentru confirmarea iniţiativei Catedrei de Germanistică.

Asigurându-vă de înaltul meu respect, mă voi strădui să răspund prin fapte concrete acestei agreabile surprize pe care mi-aţi făcut-o prin acordarea titlului de „profesor honoris causa“.

Totodată, vă doresc succes în travaliul Dumneavoastră spiritual pus în slujba unei prestigioase Alma Mater şi vă mulţumesc din nou pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o de a mă putea considera de acum înainte colegul Dumneavoastră de departe şi care va fi, totuşi, mereu aproape!


[1] Colegul nostru, Dr. Stefan Sienerth, şi-a prezentat alocuţiunea în limba română. Alocuţiunea a fost publicată, în versiunea română şi germană, şi în volumul: George Guţu, Doina Sandu (ed.), Beiträge zur Geschichte der Germanistik in Rumänien (II). Der Bukarester Germanistiklehrstuhl. Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti 2005.

 

www.e-scoala.ro

Imagine Romania!

Lernen Sie Deutsch - Kliken Sie hier